medaru. mircea medaru

Balş, mic orăşel de provincie, monoton si cenuşiu, un amestec de case sărăcăcioase, blocuri pe care până şi cenuşiul pare şters, şi clădiri ridicate în stilul ctitoriilor magistrale comuniste cu ornamente sub formă de ciorchini de struguri. Plin de oameni care-şi trăiesc sărăcia fără ca măcar să o ştie. Îşi alimentează monotonia vieţii din munca la două fabrici şi din agricultura pe care o presteaza in satele din jur, de unde provin majoritatea. Fabricile sunt una de negru de fum si una de osii si boghiuri.Totuşi, o veste bună pare să anunţe renaşterea economică a orăşelului oltean. Balşul a devenit ceea ce Valea Prahovei este pentru bucureşteni. Dupa pretentii si posibilitati, jmekerii Craiovei şi-au cumpărat în Balş apartamente unde pot să-şi iubeasca ibovnicele fara ca sotiile să bănuiască ceva. Alţii, după posibilităţi sau mai putin pretenţioşi, închiriază apartamentele puse la dispoziţie de proprietari generoşi şi discreţi, păstrând şi ei aparenţa de respectabilitate atât de căutată de mica burghezie provincială, fie ea activa in domeniul economiei publice si private.

Prima imagine care mi-a venit in minte a fost cârdul de neveste care se aşeaza la piciorul podului peste Olteţ şi-şi pândesc traducătorii soti. Şi iată-le, plânse sau furioase, pândindu-şi înlocuitoarele aşezate pe scaunul din dreapta al limuzinei drept recompensă pentru prestaţia de mai devreme.