Pudră de baie
Acum căteva zile am intrat într-o farmacie. Cred că era Centrofarm. Căutam ceai de echinaceea. L-am găsit pe sub un raft după ce o farmacistă, verificându-şi expertă computerul, mi-a spus că nu are. Norocul meu că, fiind în apropiere, o colegă de-a ei a auzit “Ne pare rău dar nu mai avem” şi a întrebat-o despre ce e vorba. Şi avea, mai ales că ştia şi unde să mă ghideze ca să-l caut. L-am luat şi, în drum spre ieşire, m-am făcut că mă interesează un raft de chestii de baie, uitându-mă de fapt după o tipă care părea interesantă. Dar n-a fost. În schimb, uitându-mă mai atent la raft, am găsit o chestie trăznet. Nişte plicuri plasticate, pătrate, să zic latura de vreo zece centimetri, nemţeşti. Erau pe lângă raftul de sare de baie. Iar mie-mi place să zac în cada cu apă fierbinte şi să citesc. Nu e sare, e o pudră. Este produsă sub un brand “Dresdner Essenz” şi e foarte plăcută. O pulbere de baie cu arome şi uleiuri de plante. Şi colorate. Una e cu ienupăr şi molid şi colorează apa intr-un verde crud. Am mai luat una cu portocale şi flori de tei. Şi una cu nu mai ştiu ce şi galbenele, verde albastrui. Ca ingrediente am citit pe acolo multe chimicale. Dar mi-au plăcut tare de tot. Iar aromele intense sunt minunat de relaxante. Şi apropo, nu fac reclamă. Doar că mi-au plăcut. M-am relaxat citind dintr-una din cele patru cărti de Houellebecq pe care le-am cumpărat ieri, de curiozitate. Platforma. Îmi place. Le-am cumpărat după ce am citit un comentariu semnat artiştiromâni (am gasit un blog omonim pe wordpress.com, care-mi place), şi, culmea, la două zile după ce am citit comentariul, îmi spune şi Bogdan acelaşi lucru (cred că ăsta-i hoţoman şi a preluat-o din comentariu dar părea foarte convingător, parcă-l citise cu o zi înainte pe francez). Gata, noapte bună.

O sa caut si eu pudra asta.
Uneori, chiar si gandurile tale, pe care le postezi aici, ma duc cu gandul la Michel Renault.
Sper sa-ti placa “Platforma”. Se spune ca este cel mai bun roman al lui Houellebecq.
Cand am spus ca ai ceva in comun cu Huellebeq, la “Platforma” ma gandeam.
mvi
23/01/2009 at 15:26